Crama Cepari

Crama Cepari

 

            In momentul in care am pasit pe taramul cramei Cepari am simtit cum o intrega istorie a pasiunii pentru vin si viticultura se intinde in fata noastra.

            Intreaga istorie a locului ne-a fost impartasita de catre proprietarul cramei, Ilarie Preoteasa. Dupa spusele sale, exista marturii (scrieri bisericesti, documente prezente in arhiva acestora) prin care se afirma faptul ca una dintre cele mai importante ocupatii ale locuitorilor din zona a fost viticultura, chiar de la inceputul anului 1559. Denumirea localitatii Cepari provine dintr-o derivatie a cuvantului ,,cepuri”, adica chiar dopurile care erau folosite pentru astuparea butoaielor pline cu vin. Aceste butoaie erau create cu mare grija si pricepere, intregul proces fiind foarte greu de stapanit.

            Crama Cepari a luat nastere din dragostea proprietarului pentru vin. Acesta a inceput ca ucenic, a continuat ca in multe dintre vechile crame ale Dragasanului,ca mai apoi sa-si indeplineasca visul si sa-si deschida propria crama, pe care o ingrijeste si o pretuieste foarte mult. Aceasta crama impleteste armonios traditiile in ceea ce priveste culesul si alegerea manuala a fructelor din vitele-de-vie plantate pe o suprafata de 25 de hectare, cu tehnologiile si standardele moderne.

            Avand un mare respect pentru vremurile stravechi si pentru traditie, detinatorii cramei au hotarat sa replanteze cateva dintre soiurile timpurii, cum ar fi Cramposia (cunoscut si sub numele de Cirloganca). Alaturi de acesta, se numara si soiurile Brachina, Gordan si Tamaioasa Romaneasca. Traditia se imbina cu modernitatea, plantatiile de struguri regasiti fiind si soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Novac, Chardonnay si Sauvignon Blanc.

            Satul Cepari este situata in sudul podgoriei Dragasani si se bucura de fenomene naturale benefice pentru culturile de vita-de-vie. Temperaturile anuale ale locului ating media de 11 grade celsius, climatul temperat continental aduce verile calde, ale caror soare duce la coacerea fructelor, iar iernile reci, dar blande, nu distrug intreaga plantatie.

            Degustarea vinurilor a fost o adevarata incantare. Toti ne-am ales cateva tipuri de vinuri pe care am vrut neaparat sa le incercam, iar la sfarsitul serii, fiecare dintre noi am gasit cate un favorit.

            Al meu a fost, fara nicio indoiala, Cramposia Selectionata. Fiind un vin limitat, mai ales pentru ca se aleg strugurii cei mai buni din fiecare recolta, acesta a fost imbuteliat doar intr-un numar de 2411 de sticle. Caracterul vioi si jucaus a iesit imediat in evidenta, imbinandu-se armonios cu o aroma discreta ce iti incanta simturile inca de la deschiderea sticlei. Gustul sau este unic, cu tendinte aspre si usor salbatice.

            Tamaioasa Romaneasca, varianta demidulce ne cucereste imediat de cu aromele sale fine, de gustul ferm si de lunga durata ce ii ofera o anumita complexitate bauturii. Precum Cramposia Selectionata,  acest vin se numara, de asemenea, printre editiile limitate ale cramei, fiind imbuteliat in doar 2434 de sticle.

            Ultimul vin incercat este si el component al colectiei private, imbuteliat in 5055 de sticle: Cabernet Sauvignon. Fiind un iubitor al vinurilor rosii, am indragit acest vin din prima secunda. Culoarea intensa, mirosul puternic de cafea, amestecat cu cel al coacazelor negre si al mirodeniilor ne-au atras atentia imediat. Echilibrat si catifelat, acest vin devine din ce in ce mai bun pe masura ce anii trec, timpul accentuand armonios nuantele de vanilie si de cedru din gustul acestuia.

            Pentru proprietarul ei, crama Cepari reprezinta o adevarata emblema a pasiunii si dragostei pentru vin. Neobosit de munca si truda ce ii aduc atat de multa multumire si bucurie, el isi doreste sa dezvolte cat de mult posibil acest proiect, intocmai pentru a le oferi clientilor sai o gama variata de vinuri excelente.


Postare mai veche Postare mai nouă