CRAMA DAICONI

CRAMA DAICONI

 

Drumurile înseamnă descoperiri, înseamnă frumusețe, înseamnă suflet și minte îmbogățite. Ne oprim tot în zona Miniș-Măderat, una dintre cele mai vechi zone viticole românești, primele vii datând de laînceputul secolului al XI-lea. Vrând să aflu mai multe înainte de a ajunge la Crama despre care vom vorbi astăzi, am oprit să discut cu un localnic. Astfel, am aflat din secretele istoriei. Cadarca de Miniș, vin ce a fost preparat pentru prima datăîn anul 1744, a devenit favoritul Curții Imperiale Austriece datorită armonei sale irezistibile și a conținutului ridicat de zinc asimilabil. Vechile vinuri românești de proveniență Miniș-Măderatși-au atins apogeul în anul 1862, când vinul Roșu de Miniș a obținut, la Londra, titlul de „rege al vinului”.

Localitatea Minis se află în zona de contact dintre M-ții Zărandului și Câmpia de Vest. Distanța dintre Miniș și reședința de județ, orașul Arad este de 25 km. Podgoria Aradului ocupă ultimele ramificații ale M-ților Zărandului. In centrul Podgoriei se află Minișul, cel mai vechi și mai important centru viticol, renumit mai ales pentru vinurile sale roșii de o calitate excepțională. În urma săpăturilor arheologice s-au descoperit vestigii ale omului înca din neolitic.

Prima atestare documentară a localității este anterioară anului 1038. În documentele istorice numele sub care apare localitatea a avut diverse forme: Menesi, Menusi, Menes.

 

Crama Diconi este locul unde se produce vinul nobililor de altădată, făurit cu pasiune și respect față de trecut. Povestea acesteia începe în anul 2000, aproape dintr-o joacă. Proprietarii au cumpărat trei tone de struguri Merlot de la un viticultor bătrân care nu avea cui săîși vândă produsele. Când au ajuns strugurii Merlot, o minunăție de struguri, joaca a devenit serioasă, iar în 2002 s-a născut Crama Daiconi,și nu oarecum, ci din respect față de munca țăranilor bătrâni, care muncesc cu înțelepciunea dobândită de-a lungul anilor, pentru desăvârșirea unui soi unic de struguri.

Aici, natura susține producătorii, făcând parte din povestea vinurilor meșterite cu suflet. Viile Daiconi se bucură de adăpostul natural creat de Munții Zarandului. În plus, clima blândă, cu influențe mediteraneene, permite coacerea târzie a strugurilor, din care rezultă vinuri intens colorate, corpolente, și cu o aromă caracteristică strugurilor din care provin.

Astfel, Daiconi continuă tradiția vinurilor nobile din podgoria Minișului, oferind iubitorului de vin o selecție exclusivă a celor mai expresive soiuri. Da, vă asigur că merită să alegeți o sticlă de vin de calitate, deoarece primiți nu doar o licoare magică ce înfrumusețează momentele speciale, ci întreaga tradiție a vechilor podgorii ale Minișului, despre care vă povesteam mai devreme.

Soiurile care se cultivă în prezent ilustrează cu brio potențialul excelent al zonei viticole: Cuvee Alb, Fetească Regală, Muscat Otonel, Mustoasa de Măderat, Pinot Griss, Riesling Italian, Traminer Roz, Sauvignon Blanc, Cadarca, Burgund, Merlot, Cabernet Sauvignon, Cuvee Roșu și Pinot Noir. Aici se produce  un vin ASSZU, produs pentru prima data la Minis în 1744.

Un alt lucru minunat pe care mă bucur să vi-l pot spune, este faptul că vă puteți bucura de povestea Cramei Daiconi, degustând vinurile ei cele mai bune, chiar în acest peisaj de vis. Daiconi Boutique House este un loc elegant, în concordanță cu nivelul de excelență al vinurilor produse aici. Puteți rămâne o noapte, sau profita de o vacanță de câteva zile, departe de stresul cotidian. Grădina spațioasă, camerele duble cu paturi confortabile, piscina, sunt doar câteva dintre elementele care vor transforma clipele petrecute aici în amintiri de neuitat. Bucurându-vă de mai mult timp, puteți adăuga activități suplimentare, precum o vizită la fabrica de vin Daiconi, sau chiar o degustare de vinuri. În funcție de preferințe, se pot degusta 4 sau 6 vinuri, însoțite de platouri cu brânzeturi, nuci și mere. Și pentru căștiu că veți iubi locul atât de mult,încât veți dori să reveniți, vă sugerez să organizați aici un team-building alături de echipa voastră, sau un eveniment privat, cu cei mai dragi prieteni – pentru că lucrurile bune merităîmpărțite cu oameni de suflet!


Postare mai veche Postare mai nouă