Crama Dorvena

Crama Dorvena

 

Crama  Dorvena se intinde pe Dealurile Parcova înființată în anul 2007 la inițiativa unui grup de investiții din Italia reprezentat de dl. Gianfranco Bonavigo prin accesare de fonduri europene. În anul 2010 s-au demarat lucrarile la construcția cramei și a fost finalizată la sfârșitul anului 2014. În 2008 sa realizat înființarea plantației viței de vie iar vinificarea și îmbutelierea au început în anul 2016 cu toate că primele vinificări că probe tehnologice au fost efectuate în 2013. Crama este construită gravitațional fiind împărțită în două compartimente: unul pentru procesare primară și unul pentru procesul de fermentație, maturare și îmbuteliere având o suprafață de 3000 mp. Dorvena este o cramă elegantă, plasată în unghiul a doua dealuri având în apropriere râul Mureș. VIGNADORO în traducere via de aur. Dorvena, dragoste pentru vin și dor diVin. 

Arta viticulturii desfasurata in acest loc pe o suprafata 110 ha cu mult peste 20 de metri deasupra nivelului marii era cunoscuta inca din perioada romana . Conditiile climatice si solurile sunt partile naturii care vin in ajutorul oamenilor, ducand la armonioasa crestere si coacerea roadelor din vita-de-vie plantata pe acest taram. Solul argilos se amesteca impreuna cu pietrele de origine vulcanica (foarte bogate in microelemente) si da vinurilor o mineralitate specifica si un accent placut si unic. Clima se caracterizeaza prin adieri blande ale vantului care mangaie vita-de-vie si care, in perioadele in care fructele se coc, duc la atingerea unor diferente de temperaturi de pana la 20 de grade.

             

            Proprietarii si Vinificatorul Riccardo Cotarella au avut buna-vointa de a ne explica si motivele pentru care ei pun foarte mult accent pe procesul denumit ,,cerc’’. Ei ne-au marturisit ca un vin de calitate se formeaza cu multa grija si printr-un proces elaborat. Pentru ca vinul sa ajunga la calitatea sa suprema, trebuie sa se tina cont de mai multi factori: apa si umiditatea, expunerea fructelor la soare sau terroir-ul. Un factor bine stiut este ca sustinerea plantei si a echilibrului ei este data de prezenta carceilor de vita-de-vie. Atat perioada noptii, cat si cea a zilei sunt importante pentru struguri, intrucat noaptea se asigura umiditatea perfecta pentru ei, iar soarele zilei ii coace. Intregul proces, cat si toate componentele lui ne-au fost prezentate intr-o macheta elaborata, simbolizand un cerc perfect echilibrat.

Soiurile de struguri plantate : Pinot Gris, Fetească Regală, Traminer, Mustoasă de Măderat, Pinot Noir, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Cadarcă, Burgund, Furmint, Merlot, Fetească Neagra, Cabernet Sauvignon

            Cele cinci vinuri bine cunoscute ale cramei ne-au fost prezentate, iar fiecare dintre ele a stralucit prin unicitatea sa. Pinot Gris, format din strugurii Pinot Grigio plantati pe o suprafata de 30 de hectare, s-a remarcat prin culoarea sa galben pastel si prin aroma de ierburi aromatice si gustul de o prospetime si o mineralitate specifica. Pinot Noir, format din strugurii Pinot Noir plantati pe o suprafata de 10 hectare, s-a diferentiat prin faptul ca este un vin mai pretentios, prin culoarea sa cu reflexii rubinii, aroma puternica de fructe rosii imbinata cu tot felul de condimente (de la piper la cuisoare) si gustul fin si elegant al fructelor si condimentelor ce dau o senzatie de catifelare.

            Vinurile pe care le-am incercat au fost Feteasca Regala si Feteasca Neagra. Primul, impunandu-se prin culoarea sa galben pai, reprezinta un vin elegant si simplu, avand un miros ce m-a trimis cu gandul direct intr-o livada plina de mere coapte, amestecata cu florile de tei si nuante de miere. Gustul mi-a ramas in minte mult timp: marul, alaturi de fructele cu miez alb, echilibrat, savuros si elegant. Cel de-al doilea avea culoarea intensa a rubinului, ce s-a imbinat perfect cu aroma profunda a coacazelor si rodiei si cu gustul splendid.

            Vrand sa incerci ceva mai diferit, am optat in final pentru vinul Rose: parfumul fructului exotic Cherimoya, al mango-ului si al portocalelor tropicale m-a lovit din plin, urmand sa ma seduca definitiv prin gustul fructat, foarte placut.

            Degustarea bauturilor Cramei Dorvena ne-a demonstrat inca o data ca dragostea si pasiunea pentru viticultura dau nastere unor vinuri de o calitate superioara, unice, a caror gust si arome raman adanc intiparite in memoria oaspetilor cramei.


Postare mai veche Postare mai nouă