Crama Sera

 

                                             DOMENIILE SI CRAMA SERA

 

            Buziasul este urmatoarea noastra oprire. Micul oras din judetul Timis este binecunoscut ca statiune balneoclimaterica, insa el mai ascunde si alte comori, precum brandul de vinuri ,,Domeniile SERA''.

            Aceste meleaguri sunt cunoscute pentru cultura viticola inca de la mijlocul anilor 1800. Saracin Eugen, proprietarul cramei, impreuna cu vinificatorul Hirici Vasile, nu au facut decat sa continue acest vis de a aduce strugurii la forma lor divina, adica cea de vin.

            Intampinati cum se cuvinte si cat se poate de calduros, suntem invitati sa vizitam podgoria. Intinsa pe o suprafata de  85 de hectare, via ne ademeneste cu mirosul de struguri copti. Deja ne putem imagina cum, in cele din urma, din acesti ciorchini plini se vor face minunatele vinuri ale domeniilor SERA.

            Domnul Eugen ne spune ca roadele sale minunate sunt datorate in principal acestui climat perfect. Altitudinea de 324 de metri asigura calitatea vinurilor produse in aceasta podgorie. Vita-de-vie este sarutata de soare mai mereu, iar strugurii nu pot fi decat ideali pentru fabricarea vinului. Crama, unde am oprit chiar la inceput, este situata la poalele dealului. Peisajul, dupa cum puteam ghici, se dovedeste a fi unul superb.

            Printre cele mai cunoscute vinuri produse aici alegem sa amintim Feteasca Alba, Neagra si Regala, Sauvignon Blanc, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir si Cabernet Franc.

            Cand incepe procesul mult asteptat al degustarii, ni se prezinta mai multe soiuri de vinuri rosii nobile – Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir. Aleg sa gust dintr-un Cabernet Sauvignon din 2013, un vin care aminteste de aroma proaspata de fructe, in special a rodiilor. Dar, mai mult decat atat, aromele ce par sa danseze perfect impreuna sunt si ciocolata, cafeaua si fructele negre. Alaturi de mezelurile pregatite, vinul merge de minune!

            Apoi, alegem sa degustam un vin romanesc, tocmai pentru a sarbatori ocazia minunata cu care am ajuns sa ne intalnim noi, toti acesti oameni din diferite parti ale tarii. Si aici oferta este una foarte variata – Feteasca Regala, Alba, Cadarca sunt doar cateva dintre cele care se produc. Aleg sa gust dintr-o Feteasca Alba, un vin extrem de rafinat, a carui culoare aurie ne cucereste pe loc. Gustul sau ne trimite imediat cu gandul la zilele calduroase de vara, din copilarie. Aromele de flori albe, fan proaspat cosit si diversele fructe ne ademenesc.

            Incantat de reactiile noastre, proprietarul ne spune ca multumirea sa cea mai mare este atunci cand clientii isi gasesc sufletul pereche imbuteliat. Adica vinul perfect pentru ei, cel care ii cucereste de la prima inghititura si pe care l-ar alege oricand. Pana acum, fiecare oaspete pe care l-a avut a gasit macar un vin care sa il cucereasca.

            Dedicarea sa, a partenerilor sai de afaceri si a celorlalti muncitori la fel de pasionati nu pot duce decat la un rezultat foarte bun. Dupa cum tine domnul Eugen sa precizeze: ,,am slefuit cu daruire dansul dintre om si natura pentru a ajunge la… capodopera!”. Capodopera este in fiecare sticla de vin imbuteliata la ei in crama.

            Astfel, la domeniile SERA, natura este la ea acasa, acolo unde oamenii o respecta. Chiar daca ii folosesc roadele, ei o ingrijesc si ii promit ca fiecare om ce va gusta din vin se va gandi cu mult drag la vita-de-vie, apreciind produsele de inalta calitate.


Postare mai veche Postare mai nouă