Întrebări frecvente

De ce vin si poveste?

    O carte - o poveste, un roman sau un poem - este invitatia de a cunoaste o alta lume, de a descoperi oameni deosebiti, de a trai intamplari si de a trece prin stari ce ne rascolesc. A patrunde in lumea cuprinsa intre copertile unei carti este ca o calatorie, atunci cand avem alaturi oameni cunoscuti sau la prima intalnire, fata de care ne manifestam trairile. Este un gest intim, ca atunci cand avem oaspeti: oameni dragi, pe care-i pretuim, altii pe care poate nu i-am vazut de mult, sau unii poate ne aduc vesti bune. Ca gazde, cu mintea si sufletul prinse in paginile povestii, ne onoram si invitatia de-ai cunoaste pe cei din carte. Cum altfel poti intampina un prieten, o veche cunostinta, un om drag sau unul ce vrea sa te poarte in alta lume, unde esti observator? Un pahar de vin poate fi inchinat in cinstea scriitorului, poate fi un salut adresat personajelor descoperite, poate ascunde sau ascuti trairile starnite de litera rotunda si lunecoasa a scriiturii. Vinul se “vorbeste”, nu se bea de unul singur, de asta este potrivit cand pornesti in calatoria lecturii. Martor la poveste, co-autor prin emotii, judecator prin analiza, ai multiple roluri ce-ti ofera bucuria de a inchina un pahar cu vin in cinstea scriitorului sau de dragul personajului preferat ori pentru starea pe care ai castigat-o, pentru experienta pe care ai invatat-o.

 

 De ce sa citesc o poveste cand beau un pahar de vin?

    Gestul firesc de a turna vin in pahar este insotit de dorinta de a ne uita in ochii si a patrunde in inima cuiva. Sau de a-l descoperi pe cel care ne este in fata, fie ca este o carte de calatorii, un album de arta, un tablou sau o inregistrare muzicala. Niciodata singur, intotdeauna cu acel prieten care ne deschide calea spre o alta lume.

    Cu o carte in fata, povestea ne include in vartejul personajelor alaturi de care “traim”. A citi este ca o aventura intr-o lume necunoscuta. Exercitiul lecturii ne deschide ferestre nebanuite, ne captiveaza, ne surprinde.

    In mod obisnuit, cand suntem impresionati de ceva sau cineva, marturisim starea unui prieten, unei persoane a carei parere conteaza pentru noi. Cu un pahar cu vin in mana, primul gand este la descoperire, la revelatia prieteniei.

 Au ceva in comun povestile cu vinul?

    Povestea se naste din inspiratie si experienta, din preaplinul vietii sau mirarile existentei. Nu poate scrie povesti un om sarac sufleteste, doar preaplinul inimii lui poate naste alte vieti, alte destine, alt rod. Un scriitor trudeste sa dea viata fiecarei trairi, sa ne convinga de veridicitatea fiecarei emotii, sa ne faca partasi la gandul, fapta si cuvantul fiecarui personaj. Povestea este rodul, este darul pe care ni-l ofera scriitorul dupa ce a dat chip, sentimente, emotii unor oameni, a dat viata unor intamplari ce ne surprind, ne bucura, ne sperie sau ne infurie. Placerea de a citi continua ca o poveste fara sfarsit.

    Si vinul trece printr-o grea si de durata truda. De la vrejul de vita de vie aparent fara viata, purtat cu migala si grija de mesteri priceputi, ajunge sa prinda rod si sa creasca in valoare prin struguri grei in care se aduna belsug de gust. Culesul e o sarbatoare, dar si rasplata muncii, dupa care boabele care au adunat arome sunt zdrobite, stoarse de ultima picatura de licoare. Chinul facerii are nevoie de timp de asezare, de rostuire a gustului, de impacare intre arome si tarie. Cand s-a rotunjit, ca o poveste cu inceput si sfarsit, si vinul poate incepe sa depene povestea lui, oferind bucurie. Povestea vinului poate fi ca un basm din 1001 de nopti.

 Ce fel de povesti sunt?

    Povestile sunt ca oamenii: tandre, calde, prietenoase, vesele, cu final pozitiv, cu teme moralizatoare sau invataminte de neuitat. Ne pun pe ganduri povestile dramatice sau cele cu suspans, cu final imprevizibil sau cu invitatia si povestea continua. Povestile pot fi felii de viata, atat de realist desenate incat sa ni se para ca noi am fost personaje sau cineva foarte cunoscut. Povestile, cand sunt scrise cu har, sunt ca filmele: vezi cum se oglindeste soarele in ochii iubitei, auzi cum misca in iarba un guster, simti cum vantul poarta in zbor puful de papadie si cum infloreste zambetul pe fata sau se aduna lacrima in coltul ochilor.

    Arta de a-i imbraca, de a-i descrie, de a le face intelese gesturile, vorbele, tacerile este a doua viata a scriitorului, care mai “naste” o poveste, si inca una, pana ce ajunge sa aiba fii si fiice cat cei de la inceputul lumii. De aceea cred ca se spune: cate vieti citesti, atatea vieti traiesti!

 

  De unde sunt vinurile?

    De la fiecare crama vizitata am luat cel mai bun vin, un vin despre care am crezut ca este reprezentativ pentru crama, pentru zona si care se potriveste de minune cu povestea locului. Povestea vinului se leaga de primele legende despre eroi, zei si razboaie de cucerire-teritorii sau farmece feminine.

    Dovezile arheologice confirma o istorie a vinului de circa 7000 de ani, ceea ce inseamna ca pe actualul teritoriu al Armeniei, Egiptului, Greciei, Ciprului se practica nu doar cultura vitei de vie, dar si o autentica tehnologie a vinului.

    Pana la arta, arta vinului si legatura cu celelalte arte nu a mai fost decat un pas, e drept ca de alte cateva mii de ani inaintea erei noastre. Cele doua mari civilizatii care au marcat istoria omenirii au dat si cele mai frumoase si rezistente in timp legende despre zei iubitori de frumos si de...vin.

    Romanii l-au divinizat pe Dionisos, fiul nascut din coapsa marelui Zeus, caruia istoricii - Tucidide, scriitorii - Plutarh, sculptorii i-au imortalizat emblematica figura de ocrotitor al vegetatiei, deci si al viei, al vinului si al petrecerilor care celebrau renasterea, iubirea si extazul. Dionisos ne saluta si ne ocroteste, dupa mii de ani, de pe frizele Parthenonului.

    Nu este de mirare ca legendele au inregistrat plecare lui Dionisos din Tracia, iar noi, ca demni urmasi, am pastrat bune si frumoase obiceiuri.

    E sarbatoare, Dionisos e cu noi, iar sub ocrotirea sa Orfeu da glas lirei sale fermecate. Fiul regelui trac Oeagrus si al muzei Calliope, dupa Pindar, Orfeu a fost fiul maretului Apollo, zeul zilei, al luminii si al artelor, protectorul poeziei si al muzicii, mama sa fiind dulcea Calliope, muza muzicii, a dansului si a elocventei.

    Tatal sau, zeul Helios-Apollo i-a daruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes. Orfeu, vestit in vechea Elada pentru puterea de a fermeca pe oricine cu maiestria sa, era un cantaret desavarsit, arhetipul artistului.

    La nastere, Calliope i-a pus pe limba trei stropi de roua si l-a inzestrat cu darul de a alcatui stihuri minunate, iar tatal sau i-a daruit o lira fermecata faurita de insusi Hefaistos, lira la sunetele careia chiar si zeii Olimpului gaseau o aleasa desfatare, muzica pe care dantuiau si suavele nimfe.

    Poate asa se explica de ce vinul dezleaga limbile, intensifica emotiile, deci si trairile artistice, iubitorii artelor regasindu-se la intalniri la care un pahar cu vin este semn al prieteniei.

    Cealalta fata a bautorului de vin este exemplificata de legenda promovata de poetul Alceu, cu aproape 2500 de ani inaintea erei noastre, ramas in istorie ca parintele butadei ”In vino veritas…”. Obiceiul ca celor acuzati de anumite fapte reprobabile sa li se dea vin pentru a le dezlega limbile si a-i face mai comunicativi, mai sinceri, chiar cu riscul autodenuntului a parcurs istoria ca sintagma: In vin este adevarul!

    De noi depinde ce fel de, cu cine, cat si cu ce efecte bem vinul!

 

 Este facuta special o poveste pentru fiecare tip de vin?

    Unele sunt vinuri vesele, tinere, aromate, parfumate, usoare, zglobii, altele sunt vinuri vechi, pretioase, sensibile precum sunt povestile asociate lor. Cum s-ar potrivi ele cand citim Dostoievski sau Kafka? Sunt vinuri rosii sau roze meditative, cu usoare tente de tandrete si bucurie ascunsa a vietii. Ele par sa fie destinate lecturii povestilor de iubire, celor in care binele triumfa, povesti in care mana destinului tine drumul drept. Vinurile grele, cu arome ce duc gandul la exotism, necunoscut si dramatism, cu taninul care echilibreaza savoarea, par a fi destinate lecturii povestilor tenebroase, cu tragedii si schimbari de situatie imprevizibile, socante dar care pot avea final fericit, atunci cand ultima gura de vin este inchinata implinirii, asezarii, linistii de dupa furtuna. Pana la urma, vinul celebreaza viata, iar arta de a trai este in fiecare poveste - scrisa sau nescrisa.